Ana Blandiana, una dintre cele mai profunde și apreciate voci ale literaturii contemporane, primește în acest an Premiul Prințesa de Asturia pentru Literatură, un premiu care o consacră nu doar ca un simbol al culturii românești, ci și ca o voce universală. Premiul acesta înseamnă recunoașterea forței sale literare și a impactului său asupra conștiinței colective. Într-o lume tot mai globalizată, Blandiana este un far al sensibilității și al umanității, o poetă care vorbește despre teme universale printr-o perspectivă profund personală și națională. Este o poetă a României, dar și a lumii, o punte între culturi și generații. Mesajele ei despre libertate, rezistență și frumusețea vieții cotidiene, rezonează dincolo de orice graniță, atingând inimile oamenilor din întreaga lume.

Literatura pentru copii scrisă de Ana Blandiana este un univers aparte. În “Întâmplări din grădina mea”, copiii descoperă o lume magică în care natura devine personaj central, iar elementele cotidiene capătă valențe simbolice și poetice. Ana Blandiana nu le vorbește copiilor simplificând realitatea, ci îi invită să descopere complexitatea și frumusețea lumii, oferindu-le o fereastră prin care să privească viața cu sensibilitate și curiozitate. Este rândul nostru să ducem mai departe acest mesaj și să-i inspirăm pe copiii noștri să creadă în puterea cuvântului și a imaginației.

În acest spirit al universalității, am lansat proiectul internațional “Întâmplări din grădina mea”, un concurs de desene inspirat din poezia Anei Blandiana. Acest proiect nu doar că aduce în prim-plan literatura pentru copii a Anei Blandiana, ci oferă elevilor din diaspora română și din țară ocazia de a explora și de a interpreta vizual opera sa, cu toate straturile ei de sensuri și mesaje. Poezia „Fapt divers” este plină de imagini vii și simboluri care se pretează nu doar lecturii, ci și unei interpretări vizuale, motiv pentru care am ales-o ca punct de plecare pentru proiectul nostru. Copiii vor fi invitați să creeze desene inspirate de această poezie, dându-și frâu liber imaginației și creativității. Prin acest proiect, elevii din diferite țări vor explora împreună această poezie. Vor avea ocazia să-și împărtășească viziunea asupra textului, să-și exprime ideile prin desen și să învețe să prețuiască atât propria cultură, cât și pe cea a altora. Poezia și desenul devin astfel un limbaj comun, o modalitate de dialog între culturi.

Proiectul “Întâmplări din grădina mea” nu este doar un concurs de desene. Este o invitație la colaborare și la explorarea unei literaturi care transcende vârsta și spațiul geografic. Vă invit să aduceți poezia Blandianei în clasele voastre, să le oferiți copiilor dar și părinților lor șansa de a descoperi frumusețea limbii române și bogăția culturală pe care o moștenim. Împreună putem crea un spațiu unde copiii să învețe nu doar despre literatură, ci și despre diversitate, despre dialog și despre respectul față de valorile culturale ale altora. Totodată, reprezintă doar un cadru , lăsând liberă posibilitatea de a extinde activitățile pe baza poeziilor pentru copii ale marii noastre poete, după creativitatea fiecărui profesor care dorește să participe.

Acest proiect nu este doar o activitate didactică, ci și o misiune. Rolul nostru este să păstrăm vii rădăcinile culturale ale copiilor, să le arătăm că, deși trăiesc departe de România, poartă în ei esența limbii și valorilor noastre. Prin acest proiect, nu doar îi familiarizăm cu opera unei mari poete, ci le arătăm că și ei, prin desen, pot transmite sentimente, idei și pot contribui la promovarea interculturalității.

Coordonator de proiect, Antoanela Pohoata

Antonela Pohoață

Prof. LCCR, Asturia

Pin It on Pinterest

Share This