Valoarea, vechimea și importanța pe care o au ouăle încondeiate de Paști, trebuiesc analizate pornind de la simbolistica oului alb. Substratul etnologic al acestui obiect ritual are proporții impresionante. Sursă a vieții pe pământ, al pământului însuși și al întregului univers, Oul alb este prezent în istoria culturală a omenirii. O sumedenie de credințe, datini și legende vorbesc despre imaginea oului ca simbol regenerator, dătător de viață, de energie, de speranță. Forma sa elipsoidală perfectă și culoarea gălbenușului apropie oul de imaginea soarelui, simbol solar, ce a fost implicat în foarte multe legende, tradiții și credințe, pe care Biserica ortodoxă, în special, le-a preluat și le-a funcționalizat. Din aceasta perspectivă, epifania astrală s-a răsfrânt asupra imaginii lui Isus Hristos, el devenind simbolul solar care renaște la fiecare echinocțiu, în fiecare primăvară.
Culoarea roșie este prima culoare care îmbracă oul alb. Roșul semnifică soarele sau focul cu puterea sa purificatoare. Dar culoarea roșie trebuie asociată înainte de toate cu sângele, cu viața, care împreună cu focul, fac din imaginea culorii roșii, un element fundamental în cultura omenirii.
Ouăle încondeiate și originea lor în spațiul Est-European
Funcția magică
Repertoriul de motive de pe ouăle încondeiate este de sine stătător și specific și se revendică din obiectele casnice, uneltele gospodărești sau din armele vânătorești (patul de armă, urechile iepurelui). Aceste ouă erau date în dar la Paști persoanelor care practicau meseria și li se potriveau imaginea încrustată pe ou. Astfel agricultorului i se dădea în dar oul care a avea desenat hârlețul, țăpoiul, grebla, fierul plugului; tânărului i se dădeau acele ouă care aveau desenate frâiele calului, biciul; gospodinelor, acele ouă care aveau desenate creasta cocoșului, nasul curcanului, etc.
Aceste desene sau simboluri s-au aplicat pe suprafața oului, pe principiul “pars pro toto” (partea înlocuiește întregul), adică se desena creasta cocoșului și se înțelegea un cocoș sau se desenau urechile iepurelui și se înțelegea un iepure.
O altă problemă importantă ar mai fi asocierea acestor simboluri cu cele de pe colacii rituali. Astfel, așa cum colacii la Crăciun sau la Anul Nou se mănâncă cu tot cu simbolurile de pe ei, pentru a se transfera pe cale magică asupra celui căruia i le dăruim, la fel și ouăle încondeiate, trebuiau mâncate de cei care le primeau, cu tot cu coajă.
Ornamentele și simbolistica
Repertoriul ornamental realizat cu instrumentul numit chișita este unul foarte bogat și se remarcă prin unitate la nivelul întregii țări, unitate atât de mare încât, adesea, chiar denumirile se suprapun, aproape exact peste desenele care apar pe aceste ouă. Se numesc pretutindeni ouă împistrite sau ouă muncite, ouă pictate, ouă încondeiate, ouă crestate, ouă necăjite.
- Ouăle încondeiate cu ceară colorată în relief sunt așa-zisele ouă chirovărite/chiclăzuite/în chiclazuri, specifice Vrancei);
- Ouăle încondeiate cu ceară arsă, într-o asociere cromatică foarte echilibrată și foarte frumoasă;
- Ouale încondeiate cu ceară roșie. Ceara se așterne peste suprafața roșie a oului, apoi se introduce într-o baie acidă de apă tare, de oțet sau de borș, dispare culoarea de pe ou, reapare culoarea albă și rămâne doar conturul de ceară roșie. Aceste ouă implicate în cultul morților sunt legate aproape de toate sărbătorile de cinstire a defuncților.
- Ouăle încondeiate cu mărgele. O metodă relativ recentă (de 50 ani) care a apărut în zona Rădăuților, apoi s-a extins spre Câmpulung Moldovenesc, spre Dorne, prin Transilvania și a ajuns chiar și în Bulgaria sau Ucraina, unde metoda este recunoscută ca fiind cea românească. Modelele sunt luate de pe cusături, țesături sau broderii.
O alta clasificare a acestor obiecte rituale, se operează cu un sistem care se întâlnește în toată arta tradițională românească:
- Ouă cu modele zoomorfe
- Ouă cu modele fitomorfe
- Ouă cu modele antropomorfe
- Ouă cu modele scheomorfe ( cele din gospodărie, de ex. grebla este un obiect scheomorf)
- Ouă de tip religioase
O altă clasificare:
- Obiecte magice (apotropaice)
- Obiecte cultuale (precreștine și creștine)
- Obiecte estetice (cu valoare estetică)
Geneza și aria de răspândire a ouălelor încondeiate
Obârșia oului încondeiat trebuie căutată în Peninsula Balcanică, de-o parte și de alta a Dunării de Jos, pentru că atât la bulgari cât și la români sunt cele mai frumoase simboluri și motive realizate. În susținerea acestei idei vine o altă datină de primăvară, Colindatul, care se suprapune aproape peste datina ouălor de Paști. Iar datina de colindat a pornit din același epicentru, a iradiat prin intermediul românilor și al huțulilor spre Ucraina, așa încât, datina Colindatului îi are drept protagoniști pe români, bulgari și ucrainieni. Exact despre același lucru trebuie să vorbim și când ne referim la ouăle de Paști, pentru că amândouă sunt datini de primăvară, iar ceea ce le deosebește este că datina colindatului se exprimă prin muzică și cuvânt în vreme ce ouăle de Paște se exprimă prin desen și culoare. Funcția și implicațiile lor magice sunt aceleași.
Implicații ritual – ceremoniale
Aproape că nu există domeniu al vieții socio-economice și culturale în care să nu fie implicate ouăle roșii. De ex. în microcosmosul gospodăresc, atunci când gospodarii își construiau o casă, îngropau la temelia sa un ou, pentru bogăție, prosperitate și sănătate. Un ou era îngropat apoi și sub pragul casei, ca ofrandă adusă Larilor și Penaților, divinitățile domestice ale gospodăriei.
Ouăle încondeiate pascale – când se întorceau de la biserică acasă cu ouăle sfințite, oamenii înconjurau de 3 ori ce aveau mai important prin curte și casă, pentru protecția acestora. În unele zone se obișnuia să se pună pe ramura de măr, câteva ouă agățate, iar membrii familiei treceau pe sub această ramură pentru sănătate, bunăstare și frumusețe. Un alt obicei foarte cunoscut este acela de a se spăla pe față în dimineața de Paști cu apa unde se pune un ou roșu și un bănuț de argint, astfel cel care se va spăla va fi sănătos tot anul, cu roșu în obraji. In riturile agrare ouăle de Paști sunt foarte prezente. Se îngropa un ou roșu sub brazdă, se rostogolea un ou în grâul care dădea în pârg, să sporească recolta și să grăbească coptul. Se îngropa un ou roșu în semănătură sau în hatul dintre 2 proprietăți pentru a îndepărta primejdiile.
Obiceiurile ciclului familial. La naștere se punea în baia pruncuțului un ou, în speranța că va fi sănătos și frumos ca un ou roșu. Cei care se duceau la hora satului își dăruiau ouă roșii. Mirilor li se dădea să mănânce dintr-un ou, pentru ca să rămână uniți și fertili și să aibă parte de sănătate și belșug în viață. Când se ieșea de la slujba de înviere, se obișnuia să se ia un ou care avea un desen numit Calea rătăcită și să-l așeze în stupină la albine, cu speranța că vor ieși atât de multe albine câte benzi erau desenate pe ou, nelimitate.
Simbolistica și realizările artistice
Simbolistica ouălor de Paști este impresionantă. Pe ouăle unde apar desenate creasta cocoșului, coarnele berbecului, urechile iepurelui sau nasul curcanului sunt însoțite deseori de o sumedenie de puncte sau linii. Astăzi aceste puncte sau linii sunt interpretate ca fiind elemente artistice, dar la origine aveau semnificații magice. Aceste puncte sau hașurile semnificau mulțimea, dorința de belșug, adică, dacă pe o creastă de cocoș apar mai multe puncte, înseamnă că atât de mulți cocoși și găini să ai în gospodărie.
Simboluri stravechi – șerpii și broaștele, simboluri ale nemuriri și ale regenerării, apar în mai toate obiceiurile noastre calendaristice, dar cu deosebire în cele de primăvară. În Oltenia, la Oboga, s-a făcut un transfer din simbolistica ouălor pascale înspre simbolistica ceramicii (imaginea vulturului de Oboga, a cocoșului, imaginea șarpelui sau cea a broaștei). Deci două meșteșuguri foarte vechi și-au transferat aceste elemente decorative, cu intreaga lor încărcătura semantică. Azi, cele două meșteșuguri coexistă, precum și simbolistica lor. Există și alte zone în țară unde s-a făcut acest transfer, de la un câmp decorativ catre altul, de exemplu la Argeș sau la Iași (Poiana Deleni).
In arta tradițională simbolurile arhaice sunt redate prin forme miniaturizate. Și în cazul ouălor de Paști caracteristica esențială a acestor desene este stilizarea, care se revendică din geometrismul artei noastre populare, fiind o marcă de identitate, o trăsătură specifică a culturii noastre tradiționale.
Semnificatii magice si cultuale
Ouăle încondeiate pascale au deopotrivă funcții magice și cultuale. Simbolul Calea rătăcită („cărarea pierdută”, „calea fără sfârșit”, „drumul în ce’ lume”, „drumul mortului”) este strict legat de cultul morților. În unele zone ale țării, după slujba de înviere oamenii merg la morminte și lasă pe mormânt ofrandă din bucatele sfințite și chiar îngroapă un ou sfințit pe care este desenat simbolul Calea rătăcită, în speranța că cel care a murit dacă cumva a rătăcit drumul să-l găsească sau dacă nu l-a găsit încă, să nu se întoarcă înapoi în chip de vrăjmas asupra celor pe care i-a părăsit. Același simbol îl regăsim pe ceramica din Argeș, pe ceramica neagră de la Poiana Deleni sau pe cea din Basarbia. La Poiana Deleni se lucrau obiecte din ceramică, asa-numitele moșoaice, oalele care se dădeau de pomană la moși aveau desenat exact acest simbol, Calea rătăcită.
Legende despre ouăle încondeiate roșii
Deși originea ouălor roșii și semnificația lor este una pre-creștină, creștinismul și l-a asumat și de 2000 de ani l-a dus mai departe prin intermediul Bisericii. Legendele cele mai cunoscute vorbesc despre femei care au ajuns cu un coș de ouă la crucea unde era răstignit Isus Hristos și sângele lui Isus s-a prelins pe aceste ouă, înroșindu-le. Legendele cele mai importante însă, sunt cele care au la bază ideea metamorfozării pietrei în ouă roșii. Sub acest aspect, Simion Florea Marian are două asemenea legende culese. Când Isus și Fecioara Maria erau goniți cu pietre, toate acele pietre se transformau în ouă roșii.
Ouăle roșii sunt simboluri ale renașterii, ale resurecției și toate acestea stau sub semnul puterii divine a lui Isus Hristos. Se spune că atâta vreme cât se vor vopsi ouă roșii, va fi și credință pe acest pământ.
Bibliografie:
Ion H. Ciubotaru, “Ouăle de Paști la români – Vechime, semnificații, implicații ritual-ceremoniale”, 2012, Iași, Editura Presa Bună
Simion Florea Marian, “Sărbătorile la români. Trilogia vieții“, 1995, Editura Grai și suflet/Cultura națională
Imagini din Colecţie de ouă încondeiate din diferite județe, Maria I. Panaitescu
