Dicționarul explicativ definește hărțuirea ca necăjirea cuiva cu tot felul de neplăceri sau desfășurarea unor atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a-i împiedica acțiunile. Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunile sau excluderea care produc daune emoționale ori fizice.
Când există hărțuire în școală?
Putem vorbi de hărțuire când se împletesc mai multe elemente: agresiune fizică, verbală sau psihologică, în mod repetat, continuată în timp și intenționată.
Unde se produce hărțuirea școlară?
Hărțuirea școlară se produce într-un centru educativ, în timp de elevii se află sub tutela profesorilor centrului, în timpul orelor sau activităților extrașcolare. În afara acestui context nu putem vorbi de hărțuire școlară.
Ce este hărțuirea virtuală?
Este abuzul în care agresiunea se realizează prin intermediul tehnologiei: calculator sau telefon, în rețelele sociale sau diferite grupuri online. Abuzul se desfășoară la distanță și în general este continuarea hărțuirii care presupune un contact direct. Un copil, de exemplu, poate fi deranjat în curtea școlii lui și, ajungând acasă, poate primi un mesaj amenințător prin diferite modalități de comunicare la distanță.
Exemple de gesturi care se califică drept hărțuire psihologică:
- comentarii jignitoare;
- gesturi de intimidare sau de răzbunare;
- răspândirea de zvonuri;
- umilirea;
- izolarea sau negarea prezenței unei persoane;
- tachinarea;
- discreditarea;
- criticarea fiecărui cuvânt rostit de către cineva;
- banalizarea felului în care gândește și ce gândește o persoană.
- ironizarea felului în care arată cineva;
Acest abuz cunoscut prin cuvântul englez „bullying” poate include violență fizică, batjocură, umilințe și orice fel de elemente care pot afecta starea emoțională și integritatea elevului. Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în biserică, în mass-media, chiar între țări. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului, conform Wikipedia.
Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:
- intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
- repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
- dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură
În cazul hărțuirii de orice fel avem o victimă și unul sau mai mulți agresori. De multe ori copiii nu știu că sunt victime ale hărțuirii și nu știu cum să reacționeze. Uneori, copiii sunt amenințați că dacă vor spune ce se întâmplă vor avea probleme mai mari ei sau familia lor.
În urma unui curs la care am participat cu câțiva ani în urmă am învățat un lucru interesant: când e vorba de copii atât victima cât și agresorii sunt victime. Adică agresorul e un copil neglijat, provenit dintr-o familie conflictuală, care a suferit la rândul lui abuzuri de diferite tipuri și care s-a transformat în agresor. Amândoi copiii au nevoie de ajutor din partea consilierilor, părinților, profesorilor. De asemenea, am învățat că un copil devine victimă doar când nu are resursele, capacitatea și posibilitatea de a se apăra. Cu alte cuvinte, același act agresiv are un impact diferit în viața a doi copii: pe un copil vulnerabil îl transformă în victimă iar pe un copil capabil să lupte pentru el, nu. Spectatorii care observă dar nu fac nimic sunt și ei implicați în hărțuire. De cele mai multe ori, băieții apelează la acte de violență, în timp ce fetele recurg la bârfă și excludere.
Ca profesori de Limbă, cultură și civilizație românească am întâlnit, poate, cazuri în care elevii noștri s-au simțit respinși, nedoriți, excluși sau ignorați. Au fost situații în care elevilor români li s-a spus să meargă în țara lor, au fost priviți de sus sau au fost ironizați. În primul rând trebuie să vedem dacă e o situație izolată sau e o acțiune care se repetă. De asemenea copiii trebuie încurajați să vorbească cu părinții și profesorii atunci când o acțiune abuzivă este intenționată și repetată. Un răspuns agresiv poate doar adânci problemele în timp ce comunicarea ajută la înțelegerea situației, la marcarea unor limite și la schimbarea atitudinii.
Ce poate fi mai dureros pentru un părinte decât să afle că fiul sau fiica lui este victima hărțuirii? Probabil mai dureros decât acest lucru e sa afle că fiul sau fiica lui e agresorul, cel care îl face pe alt copil să plece plângând de la școală, cel care intimidează, amenință, ridiculizează sau lovește alt copil.
Educația e, ca de fiecare dată, soluția. În primul rând la școală, ar trebui să se vorbească deschis despre această temă, copiii ar trebui să înțeleagă dacă sunt în situația de victimă. De asemenea, ar trebui să înțeleagă cât de mult pot răni cuvintele nu doar loviturile. Părinții ar trebuie să-i ajute pe copii să își construiască o imagine de sine sănătoasă, să-i respecte pe ceilalți, să accepte diferențele. Prevenirea hărțuirii nu înseamnă doar eliminarea acesteia ci încurajarea unor relații sănătoase care implică interacțiuni politicoase, promovarea empatiei și sprijinirea persoanelor vulnerabile. Profesorii și părinții dețin roluri exemplare pentru cei mici, arătându-le cum pot dezvolta relații sănătoase. Acestea reprezintă modalitatea cheie pentru a împiedica hărţuirea şi pentru a crea un climat şcolar sigur şi tolerant.
Pentru orice tip de hărțuire, toleranță 0!