Parteneri

Obiectivele proiectului de „Limbă, cultură și civilizație românească” privind predarea în unități de învățământ din Europa  sunt: promovarea limbii, culturii și civilizației românești și valorificarea identității culturale românești, facilitarea reintegrării elevilor în sistemul de învățământ românesc, în cazul revenirii în țară sau facilitarea integrării în țara de adopție.

14 ANI DE EXPERIENȚĂ

Sprijinul permanent din partea Institutului Limbii Romane, competențele și munca susținută a profesorilor, au facut ca proiectul LCCR sa crească de la an la an, devenind unul respectat și apreciat.

OBIECTIVELE LCCR

Punem la dispoziție o ofertă educativă atractivă pentru creșterea competențelor lingvistice și interculturale ale copiilor de origine româna din diaspora, dar și a celor de alte naționalități.

SUSȚINERE INSTITUȚIONALĂ

Implementarea și organizarea proiectului LCCR sunt dezvoltate de Institutul Limbii Române (ILR) în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. 

Pin It on Pinterest

Share This